Prostia ca înţelepciune

Ce este prostia? Dar înţelepciunea? Cărei clase de indivizi i se aplică aceste noţiuni? Nimeni până acum nu s-a încumetat să emită o opinie despre ce reprezintă fiecare. Cu toate acestea, noi le utilizăm frecvent în viaţa de zi cu zi şi obişnuim să pretindem că ştim care este sensul lor şi aceasta în măsura în care tindem să afirmăm, fără a fi prea mult convinşi de sensul cuvintelor noastre. În fond, ele formează doar nişte simple păreri, urâm prostia şi iubim înţelepciunea. Convenim astfel că „a fi prost” şi „a fi înţelept” sunt extreme ale inteligenţei noastre.

Prostia este un fenomen negativ, o stare a omului caracterizată prin deficienţe de exprimare, de gândire şi de comportament « te porţi ca un prost ». Prostia pare a desemna astfel o neputinţă, o lipsă a unei calităţi, mai ales de ordin intelectual, în timp ce înţelepciunea trădează o anumită stare a sufletului nostru. Dacă termenul „înţelept” pare a fi din ce în ce mai puţin utilizat în cadrul limbajului comun, cuvântul „prostie” este folosit tot mai des.

Cred că aţi intrat cu toţii în lumea « Amintirilor din copilărie » ale lui Creangă şi aţi auzit de acea poveste cu drobul de sare şi cu copilul:"- Vai, vai dacă o sa cadă drobul de sare în capul copilului şi îl omoară..."» Cu toţii am întâlnit în viaţă prostia şi asta nu s-a întâmplat doar o singură dată...Pe stradă, la şcoală, la televizor am observat metamorfozele prostiei şi de fiecare dată ceva ne-a atras privirea şi a stârnit comentarii. Cum să nu comentezi când vezi că din mintea unui elev răsare sintagma « Vectorii sunt nişte linii verticale, dispuse orizontal... », « Singurele metale în stare gazoasă sunt nemetalele. » sau « Triunghiul isoscel este patrulaterul cu două laturi.» Mai că îţi vine să te urci pe pereţi şi nu îţi imaginezi cum a reuşit să ajungă acest elev la asemenea definiţii. Ce pot să mai spun de profesor, care în acele momente crede că şi-a greşit vocaţia şi acum trebuie să-şi bată capul cu toţi « deştepţii ». Singurul apelativ pe care i-l poţi adresa este « Prostule », aşteptând ca acesta să facă ceva pentru a ieşi din prostie. Dar când vezi că acesta nici nu te bagă în seamă şi trece la loc, râzând, parcă mândru că a scos o perlă de perlă, nu mai ştii ce să crezi. Intenţionezi « să îl tragi de mânecă », dar tricoul Nike si blugii Reebok te împiedică…sunt cam scumpe hainele de firmă…poate te mai pune şi la plată…Şi atunci ajungi la zicala din strămoşi « Prostul, care nu-i fudul, parcă nu e prost destul ». E inutil să îi explici prostului că e prost. E prea prost pentru a înţelege… Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi. Nu are aspiraţii, se rezumă strict la axioma: « dacă îmi place mie este ok ! » Multă lume îi invidiază pe proşti deoarece toată lumea se străduieşte să le dovedească superioritatea sau că nu au de ce să-i invidieze pe oamenii superiori.
Se tot spune că dacă prostia ar durea atunci ce s-ar întâmpla. Adevărul e că ea într-adevar doare, iar strigatele ei se aud foarte bine. Dar, aceste colorate zgomote capătă importanţă în urechile multora şi atrag şi privire şi gândire. Ce poţi să spui despre un prost? « Săracul, hai să-l lăsăm în pace,că nu prea îl duce mintea!» Şi uite aşa ajungem să izolăm prostia, dar până atunci multe războaie ale minţii vor avea loc pe teritoriul nostru, multe dureri ale imaginaţiei.

Stau pe scaun în faţa calculatorului, cu un pahar de Sprite lângă mine, care îmi răcoreşte mintea şi mă gândesc la nemărginitele situaţii în care prostia a spus « prezent » la strigarea catalogului treptelor vieţii pe care le-am parcurs până în acest moment. Sunt multe şi de acea închei aici această foaie a gândurilor mele fiindcă este o prostie să vorbesc despre prostie la nesfârşit.